Am plans. Am plans pentru fiecare lacrima a lui Mohammad. M-am bucurat pentru bucuria lui. Am simtit bucuria lui cand s-a intors acasa, mi-am adus aminte cum noi mergem la bunica si cum ne bucuram de casa ei, de campurile pline cu flori. Cumva mi-am imaginat altfel Iranul..Am descoperit o tara care seamana foarte tare cu a noastra, poate sunt mai saraci, insa avem si noi zonele cu case de carpici..Eu am dealurile alea, am casa de paianta, am macii aia..Am o bunica minunata.. Mi-am inodat lacrimile in barba.
Eu nu sunt critic de film, teatru sau muzici. Postez aici ce imi place mie si scriu doua-trei cuvinte langa. Scriu ce vreau eu, ce simt eu..Ah! Le scriu aici numele ca sa nu uit. Pentru ca odata cu trecerea anilor, ma trec si eu si mintea mea imi joaca feste:)
No comments:
Post a Comment